 Cineva m-a intrebat daca am gasit o carte perfecta, o carte care sa descrie ideal ideea de armonie narativa, fara sa se subscrie clasicului... N-am stiut ce sa raspun atunci, dar intre timp am gasit o carte care dincolo de a fi interesanta sau constructiva sau provocatoare e cu adevarat `Frumoasa` in acel sens de stralucire discreta si frapanta in acelasi timp... "Umbre ratacitoare", de Pascal Quignard, este o carte despre `Uitare` si despre `Ceea Ce Nu Putem Uita`. De la limba latina vazuta ca centrul de unde pleca toate manifestarile ulterioare ale libilor romanice, de la legende vechi galice, mituri si orientalism magic, la istoria sa personala, la moderinismul lui Junichiro Tanizaki si atacul de la 11 septembrie din New York, Quignard, propune o `Matrice` a intoacerilor la arhetipurile personale si la o lume a `Umbrelor` care seamna cu lumea idelior lui Platon. Capacitatea de fiintare aproape mareriala pe care o au textele din "Umbre ratacitoare" e comparabila doar cu cel al iradiatiilor multiple pe care il are `Frmosul` in toate celelalte categorii estetice. "Cine nu iubeste aceea ce a iubit? Trebuie sa iubim pierdutul, sa iubim in el pana si `Demultul`. Pana si gradina in disparitia naturii, pana si Paradisul in Gradina. Trebuie sa iubim lipsa, nu sa incercam sa ne eliberam de ea. Trebuie sa iubim diferenta sexuala; sa iubim nuditatea in orificiile nuditatii, sa iubim pierderea. Trebuie sa adoram timpul." [via Poupee Rousse] Labels: #Arts |
o carte despre "Uitare" si despre "Ceea Ce Nu Putem Uita" nu poate fi altcumva decat seducatoare...
pentru ca sunt o adoratoare a timpului si pentru ca traiesc cu voluptate lipsa am sa caut aceasta carte...