 Trenul e aproape o metafora-fetis a multor scriitori, dar Ana Maria Sandu, aduce in carte sa " Fata din casa vagon" o perspectiva atat de poetic-noua incat ai vrea deliberat sa te pierzi in viata ca intr-un labirint fantastic de trenuri pierdute, amestecate cu acele trenuri in care te-ai urcat si care te-au dus in locuri in care cerul era o mare inversata si tu erai TU.
Daca va plac acele romane cu o actiune bine conturata si o intriga care sa va tina pe jar, atunci s-ar putea sa nu va placa aceasta carte, pentru ca ea e construita din derapaje poetice, colaje-fantasma, voci subtile si tangouri dansate pe linia vaga a fluxului constiintei.
Romanul e format din trei parti diferite ca structura diegetica, dar unitare in acelasi timp. In prima parte traim impreuna cu Ileana o copilarie, stranie uneori, magica alteori, dar incantatoare intotdeauna. In partea a doua a romanului, naratorul este Ina, fiica Ilenei, care desfasoara un fel de reconstituire a vietii Ilenei, cu drama iubirii sale pentru un barbat monstruos - Stefan, si cu prietenia sa minunata cu Duduta, trecuta si ea prin supliciul unui viol din partea unui barbat la fel de ingrozitor ca si Stefan. Parte a treia a romanului, schimba perspectiva naratoriala si se muta in homodiegeza, naratorul fiind insasi Ileana, povestind ca adolescenta intalnirea ei cu Stefan, si poezia tumultoasa a pasiunii ei pentru cel care ii va fi si Viata si Moarte.
Desi venita din sfera poeziei, ca si alte colege de generatie (cum e Simona Popescu de exemplu), Ana Maria Sandu negociaza bine naratiunea si confera prin tonul usor nelinistit al vocilor naratoriale o si mai mare autenticitate unei povesti, care iese din paginile cartii prin frumusetea ei simpla si atat de umana.
De altfel in tot romanul, gasesti randuri intregi de poezie, care plutesc ca niste insule cu o vegetatie luxurianta, asteptand izolarea unui Robinson-cititor.
[via Poupee Rousse] Labels: #Arts |
the real tuesday weld- i love rain, merge superb cu aceasta carte!