Fiecare perioada a vietii unui individ a fost, este si va fi marcata de anumite icons-uri. Nimeni nu poate nega acest aspect. De curand am trait poate una dintre cele mai stranii, incredibile si satisfacatoare micro-experiente din ultima vreme. Am gasit de vanzare celebrele gume de mestecat...TURBO. Icon-ul copilariei mele si a catorva generatii adiacente. Nu mica mi-a fost mirarea sa gasesc la o nenorocita de dugheana, din zona garii de Nord, in timp ce intrasem sa-mi cumpar tigari, zacand aiurea intr-un bol ordinar de plastic, mica guma cu surprize. Si ce surpriza! Am stat putin, m-am codit si mirat l-am intrebat pe vanzator daca ce vad e cu adevarat real. Am cumparat rapid cateva bucati, ca sa duc si la prieteni si cunoscuti si exact ca un copil nerabdator am desfacut ambalajul. Cu toate ca este putin mai mica ca dimensiuni si are design-ul etichetei schimbat, guma are exact acelasi gust ca pe vremuri (oh, ce gust comunist divin!). Surprizele infatiseaza masini actuale, de ultima ora, ceea ce nu poate insemna decat ca productia de Turbo a fost reluata. S-o datora petitiei pe care am semnat-o cateva zeci de mii de pitaci cand aceasta nu s-a mai gasit la vanzare? O fi mana lui Mos Craciun, lui Dumnezeu? Nu stiu si oricum nu conteaza... Bucuria si surprinderea amicilor a fost pe masura. Cine se mai astepta ca in 2006 sa mai savureze un gust de mult uitat? Lucruri marunte, care ne bucura ....ceea ce va doresc si voua!
Labels: #Design + Advertising, #Urban Culture |
da, eu am gasit pe un site toate surprizele, o sa le caut pe acasa