Volumul este fascinant pentru ca analizeaza aproape semiotic diferite valente ale Cinema-ului, relevand intr-un mod inteligent si uneori plin de umor frumosul balet mecanic al imaginilor pe pelicula.

Plecand de la definitii ale Cinema-ului, trecand prin clasici precum Bergman, Antonioni Godard sau Hitchcock si pana la reprezentanti pop-art precum Tarantino, Alex Leo Serban nu "striveste corola de minuni" a semiozei infinite pe care o propune Cinema-ul si deschide mereu drumuri spre intelesul pluricultural al celei de-a saptea arte.
Daca nu sunteti cinefili convinsi s-ar putea ca aceasta carte sa nu va placa in mod deosebit, mai ales pentru ca are un limbaj specializat, destul de greu accesibil neofitilor, insa s-ar putea sa apreciati mai mult un alt volum al lui Alex Leo Serban, "Dietetica lui Robinson", aparuta la editura Curtea Veche.

Acest volum, stucturat de asemenea eseistic, imbina cu mult umor si perspicacitate viziunea autorului asupra vietii in aspectul sau magic-cotidian, cu magia pe care o presupune Cinema-ul atunci cand inseamna mai mult decat divertisment si accede spre arta.