Doua personaje - un barbat si o femeie, matase, ceai, o gradina, o baie, niste scrisori, atat...dar povestea te surprinde ca zborul unui origami din insasi mana celui care l-a facut...

Herve Joncour, e un fel de domn Bovary, sau un fel de Gavrilescu, un anti-erou, francez burghez din secolul XIX, care renunta la posibilitatea unei cariere militare datorita unor inclinatii usor feminine si devine sericicultor.
Datorita unei astfel de meseri, destul de periculoasa la vreme respectiva, eroul lui Baricco porneste spre exotica Japonie pentru a importa de acolo oua de viermi de matase. Insa va gasi mai mult decat atat...

"Imperiul semnelor", asa cum denumeste Roland Barthes Japonia, are un impact extraordinar asupra lui Herve. Ceremoniile ceaiului, misterul femeilor, tacerile, pasii, aromele, toate se exprima pe fundalul usor influentabil al personalitatii eroului. In acest decor aproape fantastic, Herve se indragosteste de amanta unui conducator local foarte influent, Hara Kei. In aceasta pasiune ambigua, obsedant subtila, alunecand aproape imperceptibil intre reverie si infaptuire, barbatul gaseste embrionul unei povesti exceptionale, capabila sa dea un sens vietii sale melancolice si banale.
De cand primeste niste scrisori erotice, aparent din partea iubitei sale japoneze, Herve intra parca intr-un delir erotic interior, dorind-o tot mai mult pe femeia asiatica, indepartandu-se in aceeasi masura de sotia sa...

Insa, demiurgul diegezei, Baricco, ii pregateste o surpriza personajului sau, o surpriza decupata parca din invataturile oracolului budhist: "Daca nu iti repari casa, ea se va prabusi. La fel se va intampla si cu viata, daca visezi mereu si nu actionezi, o vei distruge."
La fel i se intampla si lui Herve Joncour - visand prea mult la necunoscuta japoneza, rateaza sa o cunoasca pe sotia sa, care dincolo de aspectul casnic, explodeaza de pasiune si de erotism. Ca si pentru Gavrilescu, si pentru Joncour...e prea tarziu...
Acest roman minimalist e scris astfel incat, ca cititor ai senzatia ca privesti totul printr-o delicata perdea de matase rosie...
Am cumparat aceasta carte in vara anului 2004 si de atunci am citit-o de 9 ori, mereu cu aceeasi minutiozitate, constienta mereu ca mai e ceva de descoperit in ea...
Imi iau libertatea sa o recomand numai celor care inteleg de ce un origami e simplu si infinit complicat in acelasi timp si celor care inteleg ca textul se deconstruieste pentru a se reconstrui subtextul care este oul dogmatic al unei infinite semioze...

Gandeste-te cititorule...oare fericirea nu e langa tine, si tu o cauti prea departe?